Suflete, pe unde ratacesti? De ce nu imi vorbesti? Mai esti aici sau m-ai lasat singura si ai plecat sa cauti fericirea? Pentru ca daca e asa trebuie sa iti spun ca nu cred ca o vei gasi…Nu cred ca exista. Chiar daca tu imi spuneai mereu sa cred. Daca acele clipe dinaintea unei furtuni de suferinta se numeste fericire, atunci nu mai vreau sa fiu fericita. Stii suflete…ma gandeam…daca tu si eu am lua-o pe drumuri separate cine ar suferi mai mult, tu sau eu? De fapt tu esti nimic fara mine iar eu nimic fara tine. Urasc asta! As vrea sa te pot trimite pe o insula pustie, doar tu singur, sa plangi, sa urli si sa suferi asa cum am suferit eu din cauza ta, pentru ca nu m-ai lasat sa fiu indiferenta. Sa tipi de durere dar sa nu te auda nimeni, sa simti ca te sufoci si nimeni sa nu te ajute, asa cum nici tu nu ai facut nimic pentru mine cand am suferit…doar ai stat acolo si ai privit. M-ai facut mereu sa cred in iluzii, in visele tale in care eu de fapt nu vroiam sa cred.
Vreau sa pleci si sa nu te mai intorci, poate o sa imi fie mai bine asa. Iar daca nu, o sa te caut, suflete. Sper sa te mai gasesc daca o sa a nevoie de tine, sper sa fii acelasi, sper sa te mai poti intoarce…sper sa pleci acum…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu