Asa simteam odata...acum nu mai smt nimic

In ce se masoara dorul? In lacrimi, in intensitatea durerii din piept sau in dorinta arzatoare de un nou inceput, de o noua poveste? De ce acum, cand iubesc atat de mult, ma gandesc din ce in ce mai mult la un nou inceput? De ce acum cand este proba de foc a unei povesti absolut minunate, simt nevoia sa distrug tot ce a fost frumos? Ma intreba intr-o zi cineva de ce mi-e cel mai frica pe lumea asta. Pai cred ca de mine mi-e cel mai teama. E ciudat cum m-am surprins pe mine insami de nenumarate ori. Mi-e teama de fericire. De fapt nu mi-e teama de ea ci de faptul ca stiu ca mereu exista si pretul ei. Vreau sa mai fiu copilul naiv care credea in povestile cu printesa cea frumoasa si printul calare pe cal alb, vreau sa mai cred in “si au trait fericiti pana la adanci batraneti”.

E ciudat cum imi lipsesti. Imi lipsesti atat de mult incat simt ca as putea sa ma arunc in bratele primului venit in ochii caruia mi-as putea oglindi macar o parte infima a sufletului.

Ma uit in oglinda si incerc sa imi dau seama cine sunt. Sunt cine crezi tu ca sunt sau doar o proiectie a sufletului tau?

Mii de kilometri intre noi si totusi imi infranezi pornirile, imi tii sufletul captiv si desi visez in culori, actionez doar alb-negru.

” O sa fie bine” imi spui dar eu aud ” trebuie sa faci ceea ce ma astept eu sa faci”.

Sunt aici doar pe jumatate, simt doar pe jumatate si iubesc doar pe jumatate. Te iubesc dar nu vreau sa fiu captiva. Te iubesc dar vreau sa ma lasi libera. Si probabil ca nici nu stii cat de legata ma simt, nici nu iti dai seama cat ma controlezi chiar si fara sa imi spui nimic.

Promisiunile pe care le fac sunt de fapt un mod de a ma convinge pe mine ca nu te voi face sa suferi desi stiu ca nu voi putea. Iarta-ma ca te-am facut fericit ca sa ma poti ierta cand te voi face sa suferi. Nu o fac dinadins, asa sunt eu. Nu pot apartine unui loc, unei persoane, unui sentiment. Iubindu-ma, ma transformi in “proprietatea” ta. Si oricine ma iubeste o face. Iar eu nu pot suporta asta. Dar oare nu fac si eu acelasi lucru?

Cat te adoram in tricoul ala rosu…cat de mult as fi vrut sa te iau in brate,sa te sarut…dar eram prea mandra sa o fac…te pierdeam si o stiam… dar eram prizoniera acelei clipe,a acelui sentiment….a orgoliului meu inutil…

Si am imortalizat momentul…privirea…suflarea…lacrima..

Aveam privirea rece…simteam raceala aia curgandu-mi prin oase…Aveam inima muta de durere…Nici lacrimi nu am avut cand ai iesit pe usa fara sa ma privesti…iti urmaream fiecare miscare si de atata iubire te uram atunci!

Franturi de ganduri, franturi de suflet imi navalesc in minte cand ma gandesc la tine.

Ca un om sa iubeasca pe altul este probabil cea mai grea sarcina care ne-a fost incredintata,examenul final,opera finala pentru care toate celelalte sunt doar un preludiu…Iubirea este un imbold pentru fiecare sa se desavarseasca,sa devina cineva,sa devina o lume el insusi de dragul cuiva…
A iubi inseamna sa incetezi sa mai traiesti pentru tine…inseamna sa te cufunzi la infinit,sa nu gasesti limita in nici o simtire…Sa accepti sa fii vulnerabil,sa-ti pui viata in mainile altcuiva,sa risti…
Acolo unde fiecare simtire este rafinata,fiecare emotie e magnifica,realitatea de zi cu zi e nimicita…Poate sa dureze numai o clipa.o ora,o dupa-amiaza intreaga.Ceea ce nu ii micsoreaza valoarea.Caci in urma raman amintirile pe care le purtam ca pe o comoara tot restul vietii.

Te iubesc…masor timpul si spatiul cu inima…Te iubesc cum nu am iubit niciodata si mi-e teama ca visul se va transforma in realitate,in dorinta de a poseda,de a dori ca viata ta sa fie a mea…

Scrisoare catre sufletul meu ( aka cum a inceput dulcele chin...)

Suflete, pe unde ratacesti? De ce nu imi vorbesti? Mai esti aici sau m-ai lasat singura si ai plecat sa cauti fericirea? Pentru ca daca e asa trebuie sa iti spun ca nu cred ca o vei gasi…Nu cred ca exista. Chiar daca tu imi spuneai mereu sa cred. Daca acele clipe dinaintea unei furtuni de suferinta se numeste fericire, atunci nu mai vreau sa fiu fericita. Stii suflete…ma gandeam…daca tu si eu am lua-o pe drumuri separate cine ar suferi mai mult, tu sau eu? De fapt tu esti nimic fara mine iar eu nimic fara tine. Urasc asta! As vrea sa te pot trimite pe o insula pustie, doar tu singur, sa plangi, sa urli si sa suferi asa cum am suferit eu din cauza ta, pentru ca nu m-ai lasat sa fiu indiferenta. Sa tipi de durere dar sa nu te auda nimeni, sa simti ca te sufoci si nimeni sa nu te ajute, asa cum nici tu nu ai facut nimic pentru mine cand am suferit…doar ai stat acolo si ai privit. M-ai facut mereu sa cred in iluzii, in visele tale in care eu de fapt nu vroiam sa cred.

Vreau sa pleci si sa nu te mai intorci, poate o sa imi fie mai bine asa. Iar daca nu, o sa te caut, suflete. Sper sa te mai gasesc daca o sa a nevoie de tine, sper sa fii acelasi, sper sa te mai poti intoarce…sper sa pleci acum…

Si azi nu mai e nimic...

Te-am revazut azi. Si ma asteptam sa simt ceva, orice, bun, rau….ceva! Dar nu mai era nimic acolo unde candva existai doar tu. Si intr-un fel imi parea rau. Stiu ca tie nu, tu esti fericit cu ea, eu sunt fericita singura. Credeam ca doar tu ma poti face fericita. Ce prostie! Nici un barbat nu te poate face fericita daca sufletul tau e plin de amaraciune. Si am invatat de la el sa ma bucur de lucruri de care nu ma bucuram cu tine. Un apus de soare, sau un rasarit, lumina extraterestra care se reflecta dimineata in geamurile cladirilor de pe malul oceanului, nisipul rece si atat de fin. Si asa mi-am gasit linistea sufletului. Mi-am gasit locul. El m-a ajutat in toate modurile in care om poate fi ajutat ( cum zicea Rose Dawson in Titanic…stiu, am ramas cu sechele din copilarie cu filmul asta), m-a facut sa am din nou incredere in mine, m-a facut sa ma simt bine in pielea mea, nu sa simt mereu ca fac ceva gresit, mi-a aratat ca trebuie sa las orgoliul la o parte cand iubesc, mi-a aratat un alt fel de iubire, puternica, intensa, mereu noua. Fiecare zi era o aventura chiar daca nu se intamplau lucruri extraordinare. De fapt erau extraordinare pentru ca eram cu el. Fiecare secunda cu el m-a readus la viata, m-a scos din letargia in care intrasem de dorul tau. M-ai ranit intr-un fel in care nu am mai fost ranita. Si am crezut ca nu o sa trec niciodata peste durerea asta. Dar am trecut. Si nu regret nimic.

A fost, am simtit, am iubit, am trait, a trecut…Si ma asteptam sa sufar pentru ca s-a terminat asa. Dar mi-a lasat o amintire atat de frumoasa incat niciun fel de sentiment negativ nu s-ar putea strecura in sufletul nou pe care el l-a creat. A fost cea mai frumoasa experienta a vietii mele si nu o voi uita niciodata.
Atunci te-am urat, acum iti multumesc ca m-ai parasit, pentru ca altfel nu l-as fi intalnit pe el, nu as fi fost cea care sunt acum.
Visul meu spaniard care mi-a aratat cum sa fiu fericita! Vei ramane barbatul vietii mele chiar daca nu te voi mai intalni vreodata. E un sentiment pe care nu il pot explica. Nu voi mai forta niciodata mana destinului. De va fi sa ne reintalnim voi fi cea mai fericita. De va fi sa nu ne intalnim, tot voi fi fericita, pentru ca asta ai lasat in sufletul meu, fericire pura!