Furtuna unui gand partea 2

E aproape Craciunul. Si a nins mult anul asta. Chiar ma plangeam ca nu am mai avut parte de zapada ca in copilarie de foarte multi ani. Se faceau pe atunci niste troiene uriase in care ma aruncam cu o fericire nemarginita. Si iata ca anul asta am avut iar sentimentul acela de bucurie imensa care imi umple sufletul.
Luminite, flugi de nea, globuri, cadouri, turta dulce, cozonac, colindatori, cersetori, rosu, magie, vin fiert, muci, sampanie. Astea sunt cuvintele care imi vin in minte in perioada asta a anului. Am fost si eu racita iarna asta, si inca mai sunt. Stateam cu 4 pachete de servetele la indemana, cu o cana de ceai fierbinte in mana si ma uitam pe geam cum ninge cu fulgi mari care parca se strambau la mine ca ei danseaza afara iar eu stau in casa si bolesc. E groaznic sa astepti vreo 6 ierni sa ninga asa tare si apoi cand in sfarsit ninge, sa nu poti iesi din casa.
Dar am zis sa ignor aceste mici detalii. Aseara am colindat un pic prin centru si am dat de vreo 3 ori de manifestantii de la Noii Golani care strigau : "Iliescu sa fie judecat, pentru sangele varsat!". Erau in jur de o suta de oameni iar strigatele lor la unison erau cutremuratoare. Inevitabil m-am gandit oare cum s-au auzit strigatele atunci in '89 cand au fost mii de oameni... Si ma apuca avantul pe care il am mereu cand ma gandesc la perioada aia. Si imi doresc sa fi avut atunci anii pe care ii am acum, si sa ies in strada. Stiu ca suna stupid si nici nu o sa incerc sa explic asta dar mereu mi-am dorit sa fiu martora unui eveniment istoric major chiar daca asta ar insemna sa se produca o nenorocire ca cea de atunci. Vremurile astea sunt prea montone pentru mine :))
Ma uit in oglinda si ma gandesc la radacinile mele. Am gasit prin casa o carte despre cum au ajuns sasii in transilvania si ma gandesc ca pistruii ii am de la o stra-strabunica cu 3 copii dintre care unul a murit in primul razboi mondial. Parul probabil il am de la fratele bunicii mele. Nu avem in familie nici un evreu ( nu ca m-ar fi deranjat daca am fi avut) dar fratele bunicii mele, Rudy, avea un par roscat tipic evreilor.Asta a fost motivul pentru care parintii lor l-au ascuns intr-un beci in timpul celui de-al doilea razboi mondial. Ce vremuri... De la matusa bunicii mele, care sta in Germania si are 97 de ani, nu am mostenit nimic. A stat 5 ani in lagar. A pierdut acolo un frate si o sora. A mancat scoarta de copac si coji de cartofi. Stiu ca stateam ore in sir cu gura cascata cand povestea intamplari din lagar. Si uite cum imi zboara iar gandul aiurea.
Azi nu mai ninge si nu imi place. As bea o cana de vin fiert, as fuma o tigara, doua si pe urma m-as cuibari in bratele tale sa iti ascult bataile inimii si sa adorm pe ritmul ei ...