De dor

E deja 3....si mie nu mi-e somn....de fapt impropriu spus...imi simt creierul aproape amortit...Sunt nelinistita de cateva zile, nu am stare, ma foiesc noaptea in pat ore in sir pana adorm, ascult in mod obsesiv anumite melodii, de exemplu acum nu pot scoate de pe repeat piesa celor de la Nickelback, Far away. Poate pentru ca asa te simt acum, prea departe....As vrea sa fii aici macar pana se incalzeste patul, macar pana adorm, sa ma mangai in par si sa imi soptesti cuvinte frumoase iar eu sa ma cufund intr-un somn adanc in timp ce vorbesti cu mine...Sa ma cuibaresc la pieptul tau si sa aud picaturile de ploaie ce se lovesc de geamul deschis... Mi-e dor de toate astea uneori... Si nu imi ajunge o noapte in care dorm cu tine,vreau sa dorm in fiecare noapte cu tine, sa ma trezesc in bratele tale in fiecare dimineata si sa fiu fericita din cauza asta.... E o perioada buna pentru noi , totul intra pe un fagas bun... iar eu totusi nu ma simt implinita. Sa fie doar impulsul tampit de a sabota orice senzatie de bine sau chiar nu e bine? Nu, nu e bine sa te vad atat de putin, nu e bine sa nu dorm cu tine, nu e bine sa strang un caine de plus in brate seara in loc sa adorm la pieptul tau... Si desi stiu ca mai e putin pana vom sta impreuna, parca e din ce in ce mai greu de suportat sa fiu singura. Asa ma simt acum, singura. Si incerc sa ma conving ca e doar o situatie temporara dar nu pot sa ma conformez. Si mi-e ciuda cand vad ca doar eu simt asta, ca doar mie mi-e greu. Dar mi-e greu pentru ca eu am toata ziua la dispozitie sa ma gandesc la asta...am stat ca o lichea toata vara, nu am facut nimic, ca deh, doar sunt bursiera, desi asta nu insemna ca o sa am bani in cursul verii. Si am timp sa imi fie dor de tine in fiecare clipa, sa ma gandesc la tine in fiecare clipa. Si in mintea mea te condamn ca tu nu faci la fel, sa te gandesti la mine si sa iti fie dor de mine in fiecare moment, de parca asta mi-ar usura mie asteptarea. Si ma mai apuca plansul noaptea tarziu, ca pe un copil rasfatat, prost si beat... dar imi plang toata durerea, plang o ora, plang doua, plang cat e nevoie, pana nu mai simt nimic... Pana adorm inainte sa ating perna, adorm din picaj. Si e bine, ca uit. Si e iarasi bine pana ma trezesc si realizez ca nimic nu s-a schimbat inca... Te am dar nu te am, sau cel putin nu te am cat as vrea eu... Si senzatia pe care o am cand ma bag in pat seara e ca senzatia pe care o am iarna cand imi ingheata mana pe tigara, doar ca de data asta o simt in suflet sau oricum undeva inauntrul meu. Si nu mi-e bine. Mi-e rau si mi-e greu si as vrea sa ti-o spun si as vrea sa ma asculti si sa ma linistesti, sa imi spui ca totul va fi bine desi asta nu face ca lucrurile sa fie mai bune. Dar nu o fac...nu te sun...probabil ca oricum dormi si nu ai chef de vaicarelile mele... Si atunci mai bine plang...ca e toamna, ca ploua, ca ascult Far away, ca nu esti aici langa mine sa ma tii in brate si sa nu imi dai drumul pana dimineata, pentru ca nu imi place sa dorm singura, pentru ca mi-e atat de dor de tine. Pentru ca as vrea sa fim iar fara nici o grija, sa putem sa ne bucuram de noi...

Dimineata va fi totul mai bine. De fapt nu va fi, doar voi vedea lucrurile cu ochi mai odihniti, cu mintea mai odihnita, dupa o noapte in care voi strange iar la piept jucaria aia de plus care mi-e atat de draga si fara de care nu mai pot dormi...am ramas un copil.